Poveste cu evadati

Anul trecut am inceput cu pasiunea pentru biciclete. Prietenul meu avea bicicleta, se dadea cu ea prin concursuri si cum  nu doream sa fiu mai prejos, m-am ales cu o bicicleta nou-nouta. Dupa ce am calarit-o cateva luni bune, a venit momentul pentru un upgrade. Jante duble, schimbatoare nu-stiu-de-care, bicicleta stralucitoare legata cu o funda mare in pat, cand am venit de la serviciu, fix de ziua mea. Nu stiam nimic. Si pentru ca cu o bicicleta buna toata lumea asteapta rezultate mai bune, au inceput si concursurile. Si care e primul concurs din an? Prima Evadare, bineinteles. Stiam de la baieti ce patisera cu noroiul anul trecut. Anul asta se anunta un concurs la fel de interesant. E clar, e de mine! Unde as mai fi gasit eu sansa la asa bai de namol ca prin padurile de pe langa Bucuresti. Si fiindca nu eram prea bine antrenata, am plecat printre ultimii participanti ca sa nu ii incurc pe cei care chiar aveau sanse sa nu cada. De fapt, daca stau bine sa ma gandesc, nici eu nu am cazut. Bine, o data, dar nu se pune, ca m-am sprijinit pe brat si nu s-a lasat cu urme de noroi. De parca nu eram toata noroi, din cap pana in picioare.

Si cursa incepe. Noroi in stanga, noroi in dreapta, noroi pe jos…si culmea, noroi si de sus. Sarea noroiul de la cei din fata mea mai ceva ca sarea imprastiata de camioanele de la drumuri pe soselele pline de zapada. Vaiii, ce imi place. Sunt plina de noroi. Din cap pana in picioare. Si in gura chiar. Mmmm, zici ca e ciocolata. La culoare doar. Si uite-asa, sontac sontac, mai pe bicla, mai pe langa, ajung la primul punct de alimentare. Stiam de la Dan ca dupa Palat, treaba e mai usoara. Sau cel putin asa fusese anul anterior. Plina de curaj, imi iau avant si plec mai departe. Vaaaiiii, unde sunt potecile alea batatorile de care spunea lumea?! Aici e doar….apa…si noroi…. Roata mea!!! Unde e? a, uite-o, e jumatate in apa. Greu se mai scoate o bicicleta din noroaie. Oare e ceva gresit in ceea ce fac?! Oricum, nu ma dau eu batuta asa usor. Inca un punct de control, si inca unul. Mai sunt vreo 20 km. Un fleac. Deja au trecut vreo 4 ore. Pfuai, cum zboara timpul…la fel ca noroiul. Dar ce se aude acolo?! Zdrang, zbang…nuuuuuuuuuu, schimbatorul meu…ala bun. S-a rupt. Urechiusa aia blestemata de care auzisem eu ca cedeaza in conditii de noroi. Si doar am facut exact cum mi s-a zis, nu pe foaie mica, nu pe pinion mare…si tot s-a umplut de noroi. Dar nu, nu ma las eu asa usor, luna inca nu e pe cer, urmeaza inca un punct de control. Poate reuseste cineva sa ma ajute sa trec lantul prin pinioane fara schimbator. Auzisem eu ca se poate. Si uite-asa, mai merg vreo 2-3 km pana la punctul de control. Acolo un baiat incearca sa ma ajute, se chinuie, dar parca are 2 maini stangi. Nu ii iese si cu asta basta. De parca eu eram mai breaza. Macar el a incercat. Intreb cati km mai sunt. Mi se spune ca vreo 15. Hmm. Vreau sa plec, dar imi dau seama ca in mai putin de 4 ore nu am cum sa ajung. Si totusi glasul ratiunii imi spune sa abandonez. Ploaia, noroiul, bicicleta rupta, doar noaptea imi mai lipsea. Asa ca ma declar invinsa si chem masina de support (multumesc Corina). Si uite asa am terminat eu Prima Evadare cu 2 roti in 4 roti L Dar lasa ca la anul nu ma mai las. Deja sunt la 3-a bicicleta. Daca si asta ma lasa la greu, trec pe Monster Truck-uri. Cica alea au suces in noroaie. :)De fapt, am mai facut un upgrade: am trecut de la Conversi la pantofi cu crampoane si SPD-uri. Ori ma scot la liman, ori ma baga in noaroaie. Orice-ar fi, le voi primi pe toate cu zambetul pe buze!