Concurs: Shumen MaratonDan Sardan la Shumen XCM - Bulgaria
Data: 24 august 2013
Traseu:  lung 60km, scurt 30km
Diferenta de nivel: 1700m, 750m
Organizator: C. S. Ilchovbair
Site:ilchovbair.com
Numar concurenti: 100
Clasament – Rezultate
Shumen Maraton
Orasul: Shumen – Bulgaria
Poze Shumen MTB:  Facebook  NoMad Merida CST Racin Team
 

Dan.
Am concurat tot timpul cu placere in Bulgaria. Am mai fost acum 2 ani la Shumen si prin 2007 la cel mai bun concurs de aventura al lor XVenture Race. Pe blogul vechi au mai ramas articolele de atunci scrise de Allen.
Ce pot spune e ca oamenii sunt deosebit de primitori si atenti. Am tendinta sa cred ca si-au pastrat mai bine traditiile. Nu pot sa uit ca in 2007 dupa un concurs de cateva zile non-stop cu diferite probe de anduranta in care eu mi-am pierdut unghiile de la picioare de la atata mers ei au avut puterea sa danseze dansuri populare destul de complexe.

Maratonul de la Shumen desi l-am anuntat si pe calendarul de pe Prima Evadare si a pomenit si Memo la Radio Guerrilla de el, nu a prea avut solicitanti din Romania in afara de noi. E ciudat pentru ca se ajunge mult mai repede decat la majoritatea concursurilor din tara. Sunt cam 180 de km drum usor, fara serpentine sau gropi.

Shumen – Orasul si imprejurimile
Cand am intrebat prima data despre istoria orasului la hotel domnisoara receptioner mi-a raspuns foarte clar. “No history !” Hmm.. ciudat mi-am zis. Partea buna e ca se simplifica programul vizitelor imaginate prin oras dar totusi nu se potrivea cu anumite cladiri vazute in fuga… moschee, monumentul Bulgaria 1300, o cetate.

Monumentul de pe Platoul Shumen

Pana la urma in drumurile noastre dinainte sau de dupa maraton am descoperit o multime de chestii. Cetatea de pe deal e din vremea getilor si romanilor si a tot fost reconstruita si refortificata. Monumentul 1300 de ani de Bulgarie mi se pare maret, bine imbinat cu orasul iar scarile si drumurile sunt extensii care te atrag sa ajungi acolo. Se vede de la 20-30km departare si e construit pe platoul unde s-a desfasurat concursul. Din oras ajungi la el urcand 1300 de trepte si arhitectura cubista impanata cu titani mi-a placut.

Tot in regiunea Shumen se afla si cele 2 capitale ale primului imperiu Bulgar care se intindea din Gregia pana in Budapesta inclusiv Serbia. Istoriile celor 2 imperii Bulgare sunt destul de interesante si sunt descrise putin aici.

Concursul este organizat de clubul din Shumen cu Anelya vioara intai. Ea si inca cativa ciclisti mai buni din Bulgaria au fost si la Prima Evadare.
Daca acum 2 ani au organizat un XCO de data aceasta au facut un maraton ca la carte cu foarte multi oameni pe traseu.
Traseul a fost foarte variat. Diferenta de nivel mare, urcari de toate tipurile si pe toate suprafetele, coborari la fel inclusiv printr-o sectiune amenajata de downhill dar fara zone de risc major. Tot timpul se schimba ceva. Cand treceai de pe pamant in zona nisipoasa, urcai pe un drum cu pietre foarte mari, ajungeai pe radacini cand schimbai tipul de padure prin care treceai. Erau unele zone foarte valurite cu urcari si coborari scurte. Toate aceste schimbari te faceau sa-ti pierzi concentrarea si te scoteau putin din ritm.

Daniel Sardan – Locul II – traseul lung 60km/1700m
Startul a fost la o ora incredibila pentru noi in Romania. Mai ca ma facea sa ma razgandesc aceasta ora 7.15. Pana la urma a fost se pare cea mai buna alegere a organizatorilor. Era o caldura ca in Grecia dar fara vant. Si asa am fiert pe unele urcari mai batute de soare oricat incercam sa ma strecor pe sub umbra copacilor. Concursul s-a terminat cam cand ar fi inceput de obicei la noi si a fost perfect. A ramas timp de socializare si testare a berii facute in Shumen. Pentru ca nu toata lumea stia engleza au fost si dialoguri nostime intr-o mixtura bulgaro/englezo/ruso/romaneasca descoperind cuvinte turcesti comune din cauza mimei :).
Desi deja facusem rezervare si am stat la hotel unul din concurentii de acum 2 ani, foarte amabil, ne-a invitat sa stam in apartamentul lui de oaspeti.  Multumim Shahi!

La concurs mi-ar fi trebuit un cauciuc mai cramponat sa pastrez aderenta pe urcarile si coborarile abrupte stancoase. M-am hidratat bine in punctele de alimentare si din izvoarele de pe traseu, iar in unul din bidoane mi-am pus de data asta 2 tablete efervescente – Zero, unca cu cofeina si una normala. E mai rapid asa si nici nu contin zahar. Legat de izvoare, am vazut si in 2007 cand am mers vreo 300  de km, ei au o cult sau o traditie a lor. Sunt captari construite foarte civilizat din loc in loc in mijlocul pustiului. E ca atunci cand mergi toata noaptea prin padure si vezi o lumina.

In zonele expuse pe urcare am crezut ca o sa iau foc, ochelarii se abureau si pielea de pe fata ardea. M-am ratacit putin dar cred ca am recuperat si am ajuns in zona mea valorica. Poate mi-am pierdut prea mult concentrarea in zonele cu urcari si coborari scurte.

PS: pentru cei care nu merg in Bulgaria din cauza ca raman fara masina sau ca sunt furati sau ca ii amendeaza politia, sa stiti ca am facut tot posibilul sa incercam toate aceste variante dar nu au functionat. Am lasat masina descuiata cu cheile in contact si bicicletele sus si am mers la masa ce e drept la contact vizual :). Am dormit cu usa la hotel deschisa. Am intalnit un singur echipaj de politie ai carui membri se uitau stramb dupa bicicletele de pe masina

Doina Titei – Locul I – traseul scurt 30km/750m