”Transalpina este cel mai înalt drum rutier din Romania si chiar din intregul lant al Muntilor Carpati, atat din Romania cat si din afara ei, atingand altitudinea maxima in Pasul Urdele 2145 m.  Soseaua  traverseaza Muntii  Parang de la N la S fiind paralela cu Valea Oltului si Valea Jiului aflandu-se intre acestea. Desi este mai inalta mai veche si mai frumoasa decat Transfagarasanul, este mai putin cunoscuta pentru ca, Transalpina, cu toate ca este catalogat  drum national, DN 67c (partial), nu a fost pana  in 2009 niciodata asfaltata. ()” O scurtă descriere a locului unde ne-am aventurat la mijlocul celei mai toride luni, august.

Este vorba despre maratonul de MTB TransAlpin Bike organizat de Asociatia Sportiva TransAlpin Bike si care a avut ca punct de plecare statiunea Rânca, loc unde sunt prea puține locuri de cazare, loc ce a reușit să adune laolaltă peste 200 de oameni iubitori de senzații tari, loc unde poți dormi liniștit la cort sau în mașină sub clar de lună …
După o noapte lungă petrecută în mașină alături de prieteni care la rândul lor și-au făcut culcușul în cort sau pe bancheta din spate a mașinii, mergem voioși la pensiunea unde trebuia să ne înscriem și să ridicăm numerele de concurs. Dar chiar din start ne-am confruntat cu o mare dilemă și anume ce traseu să alegem. Au fost puse la dispoziție trei trasee: traseul lung de 55km, diferență de nivel de 2300m, traseul scurt de 35km, diferența de nivel 1300m și unul pentru familii de 10km. După îndelungate dezbateri ne-am împărțit așa: Dan – traseul lung, Cosmin – traseul lung, Doina – traseul scurt.

Particularitatea maratonului a fost felul în care a fost gândit traseul. Astfel încât am avut parte de la început de la altitudinea de 1600m o coborâre  foarte tehnică pe iarba cu ”surprize”, pădure cu câteva porțiuni destul de abrupte până la Baia de Fier, după care o urcare lungă pe un pietriș și panta devenea din ce în ce mai dificilă. Traseul lung avea aceeași coborâre, doar că urca pe creastă la altitudini de peste 2.200 m.

Cum a fost vremea? Este un aspect foarte important vremea în Transalpina. Ulterior am aflat că este foarte capricioasă, dar am simțit-o pe pielea noastră. Iată câteva păreri despre cum a fost și cum ne-am simțit:

Doina: ”Mă simțeam foarte bine, am mers foarte rapid, coborât atent, dar pe bicicletă, mai rapid prin pădure, o coborâre adorabilă!!! După care după punctul de alimentare de la km 25, vreo 10km am avut de urcat. Prima parte era mai lină, dar panta se accentua cu fiecare 10 metri parcurși, astfel încât pe la km 33,5 am ajuns la acel push-bike de care am fost avertizați. Problema însă a fost ce s-a întâmplat după ce am ajuns în acel punct… mulți metri cubi de apă ce turna de sus neîncetat. Ploaia nu era o problemă. Fulgerele și tunetele!!! A fost cea mai terifiantă experiență cu bicicleta. Eram înconjurată de fulgere pe care le vedeam la câțiva metri de mine. Eram destul de dispersați, astfel încât majoritatea urcării am petrecut-o doar cu bicicleta. Teribilă și în același timp incredibilă vreme! 30C la start ca după câteva ore să fii bătut de grindină, care-ți tăia pielea. Pe toată urcarea m-am rugat atât pentru mine, cât și pentru cei aflați la tura lungă, pe creastă. Am ajuns cu toții bine! Mulțumită Celui de sus. Și am reușit să fiu și a doua fată, având o diferență de 17min după Zsuzsa.”

 Dan:” Totul a inceput foarte frumos. Dupa noaptea superba cu luna plina a urmat o dimineata cu un cer de cristal, perfect senin si Soaaare cat cuprinde. Asa ca am uitat la ce altitudine suntem si cum se intampla lucrurile aici. S-a dat startul de la baza partiei si dupa o mica inghesuiala s-a ajuns pe sosea in urcare usoara. Aici am inceput sa recuperez ce pierdusem in inghesuiala. Dupa releu s-a coborat, dar coborare cam la limita ca nu stiai daca sa alergi pe langa sau sa te concentrezi sa ramai pe bicla. Si daca vroiai sa te dai jos de pe bicla era cam tarziu 😀 ”

In fine dupa un fals plat a inceput urcareeea lunga, ne-am separat de cei de la tura mica si am mers cam in acelas ritm cu George  de la Emmedue si Andrei.  Am tot urcat, urcat, totul mergea frumos si rotund cu ritm. Cerul s-a innorat rapid si bucurandu-ma de putina racoare ma intrebam cat de naspa o sa fie caci sigur va ploua si va trebui sa ajungem in creasta.

Primele tunete mai mi-au clarificat dilemele 🙂 a inceput si ploaia chiar cand ajunsesem intr-o zona fara copaci mai expusa, un fel de picior. Numaram secundele dintre fulgere si tunete si acestea erau din ce in ce mai putine. Se apropia distractia cu tot cu blitzuri si tam tam. Dupa o mica pauza a inceput iar ploaia din ce in ce mai tare si pe masura ce urcam se facea tot mai rece.  Dupa o usoara coborare am ajuns la ultimul punct de alimentare inainte de creasta la limita golului alpin. Am mancat niste glucoza si am plecat repede sa nu inghetam. Potecile se transformau in rauri.

Am inceput toti 3 sa urcam panta care era din ce in ce mai abrupta si alterna: poteca/sant de pamanat cu pietre si cu drum de iarba. Peisajul era spectaculos, norii furiosi de culoarea marmeladei se sprijineau pe munti si ii trasneau mai tot timpul. Totul frumos dar prea aproape.  Iar incepusem sa numar  secundele ca sa-mi dau seama de distanta fulgerului. Degeaba, nu mai apucam sa zic unu ca bubuitul tunetelor era din ce in ce mai violent. Ori chiar se simtea o vibratie ori o luase mintea razna. Ca sa fie mai interesant a inceput sa ploua si cu piatra. Apa se scurgea continuu si rece prin casca, pe fata, pe spate, pe picioare ca si cand nu as fi fost imbracat cu nimic.

Asta mi-a adus aminte de primul maraton organizat in zona Sibiului acum hahaaat nu stiu cati ani de Otniel. Tot asa ploaie, piatra, copaci cazand langa noi. S-a anulat concursul atunci. Otniel ne-a asteptat in golul alpin si ne-a intors. S-a lasat cu o masa mare in Cisnadie la care a venit pana la urma si Otniel care se ascunsese in casa si nu mai raspundea la telefon 😀

Acum totul era din ce in ce mai rau. In cazul asta prima regula e sa cobori din creasta si noi faceam exact invers 🙁 Deja disconfortului psihic dat de trasnetele de langa noi i se alaturase cel fizic dat de temperatura scazuta si gheata care ne lovea. In plus stiam ce iad e sus si daca scapam de acolo coboarea pe oriude va fi, o sa ne inghetze total. Panta devenea aproape impracticabila si calculam cum sunt mai putin atractiv pentru trasnete. Pe bicicleta, fiind izolat oarecum, sau impingand si avand 2 puncte de contact cu solul? Oricum mi-am asumat riscul sa o “patesc” in sporturile astea, dar parca mi se parea lipsit de sens sa cresc riscul fara motivatie. Cum impingeam la bicle  gandind solutii, si bucatelele de gheata se izbeau in casca, Andrei striga la noi si ne intreaba: “Daca ne curenteaza?” Clar ne gandeam la acelas lucru si stiam ca e o tombola 🙂 Eu recunosc ca e cam riscant si ar fi bine sa coboram la ultimul CP iar George vrea sa continuam. Curajos baiat mi-am spus si am intors bicla de carbon buna conducatoare de curent electric sa termin cu dilema asta daca urmatorul fulger ne scurteaza distractia. Nu stiu daca am mai borbolosit ceva argumente dar cert e ca am inceput toti 3 sa coboram cat de tare putem sa scapam de acolo.

O decizie buna dar greul nu se terminase. De la coborare inghetam din ce in ce mai rau si gheata asta era una colturoasa. Deja nu-mi mai simteam bratele de la frig si izbiturile ei. Vanataile le-am vazut zilele urmatoare. De cand am inceput sa coboram George tot striga. La inceput nu am inteles in harmalaia aia si ma gandeam ca e nemultumit ca ne-am intors. Pe urma am inceput sa aud mai clar. Striga la  Dumnezeu intr-un mod complex si destul de convingator. O rugaciune strigata din toata inima. Tot nu intelegeam pentru ce se roaga. Ca de trasnete paraca nu-i pasa. Mai ramasese durerea provocata de piatra si frig. Oricum asta da rugaciune.  Daca am fi fost intr-un western pana acum el era cel curajos, cel credincios.. si mai trebuia ceva.

Aproape ca vedeam liziera padurii cand prin perdeaua de apa deslusesc o umbra care urca. Nu-mi venea sa cred ca mai urca cineva pe vremea asta. Era Alex Fodor. I-am strigat prost articulat ca e naspa sus si ca nu are rost sa riste. Dupa o mica ezitare a intors si el.

 Ajunsi la CP am bagat repede niste glucoza sa recapatam energia si am inceput sa topaim ca sa ne incalzim. Acolo erau vreo 2 fete pentru punctul de alimentare venite cu o masina de teren si Carlooooosss sa..lvamontistul. Avea un rucsac – trusa medicala mare si i-am cerut o folie de supravietuire ca nu cred ca rezistam cu topaitul nostru. Omul a scos prompt, ne-am acoperit, ne-am dat seama ca mai avem nevoie de una si chiar mai avea una.  Ne-am impachetat bine si lipit unii de altii cum nu credeam vreodata. Chiar si asa tremuram necontrolat. Am hotarat impreuna sa nu mai topaim ca pierdeam caldura dintre noi daca ne miscam. Intre timp venise si Horatiu cu Cristi Ghilt, Dodo, Dan Lupsa, Marinica… Vreo 14 in total.

A incercat Carlos, ajutat de Cristi sa faca un foc cu benzina de la atv dar era imposibil pe ploaie. Veneau din ce in ce mai multi, folii de supravietuire nu mai erau. Masina de teren era blocata de unii concurenti care intrasera in ea si nu cred ca-i mai putea scoate nimeni. Cursa se anulase si ziceau ca se va lua timpul de acolo. Asta e bine ca nu mai incerca nimeni sa plece pe coclauri.

Carlosito vine cu o propunere surpriza si cu greu parasim imbratisarile de sub folie. Plecam vreo 500m la o stana unde e eeeee foc 🙂 Si iaca stam si noi linistiti sa mai vorbim cum poate nu am avut timp alta data. Cam toti ne stim dar nu am fost la foc impreuna pana acum. Discutii misto despre de toate. .. ca sa fie sexy porno pana la capat ne scoatem partial hainele sa le uscam. Dupa vreo ora afara parca se mai lumineaza si hotaram sa facem traseul impreuna.

Am coborat pe Trans-Alpina si am ajuns la finish la un bulz ciobanesc oferit de organizatori si la prieteni si povesti. Toata lumea era intreaga. A fost de neuitat. Au scris si mai misto Alex si Horatiu.

 

 Cosmin: ”în curând … ”

 

La finalul concursului organizatorii ne-au pregătit o tocăniță și mămăliguță, din nou soare și muzică populară. A fost un week-end reușit, mai ales că totul s-a terminat cu bine. Și Dan a luat locul 3 la categoria lui, iar Doina locul 2 🙂

Foto by Florian Răducanu , Ciclism.ro, Marian Marin, Horatiu, Carlos. Mai puteți găsi fotografii pe site-ul concursului.