Tura la Cernica, cu campionii
26 noiembrie 2011, ora 08:30, temperatura putin sub 0, -1 mai exact. 
Am iesit sa biciclez, cu 5 randuri de haine in sus, si 2 la picioare (doua perechi de pantaloni scurti) manusi cu degetele afara…ce mai, un adevarat festin. In 2 km eram sloi. Zic “de m-ar lovi o masina, ca in ambulanta sigur e mai cald”.
La ora 11:00 trebuia sa ma intalnesc cu baietii la Cora Pantelimon. Fac popas 1 ora jumate la niste cunostinte sa-mi revin.
Imprumut o pereche de manusi lungi, si la 10:40 plec spre Cora. Aratam cam pitiponc dar mi-au tinut de cald.
Ajung la intalnire, nu fara emotii, pentru ca un foarte amabil sofer mi-a deschis usa in fata de era sa ma duc in balarii. Dupa rastele despre manusile mele roz si pozele de la start, plecam spre Cernica.
Basso si Stefan pleaca tare de tot, de nu s-au oprit nici macar in prima intersectie plina cu masini 
), unde au trecut cu bine pana la urma.
Ajungem la padure. Horatiu are probleme cu schimbatorul, Bogdan (Tizul) face pana…ne mergeau toate din plin.
La ora 11:00 trebuia sa ma intalnesc cu baietii la Cora Pantelimon. Fac popas 1 ora jumate la niste cunostinte sa-mi revin.
Imprumut o pereche de manusi lungi, si la 10:40 plec spre Cora. Aratam cam pitiponc dar mi-au tinut de cald.
Ajung la intalnire, nu fara emotii, pentru ca un foarte amabil sofer mi-a deschis usa in fata de era sa ma duc in balarii. Dupa rastele despre manusile mele roz si pozele de la start, plecam spre Cernica.
Basso si Stefan pleaca tare de tot, de nu s-au oprit nici macar in prima intersectie plina cu masini 
), unde au trecut cu bine pana la urma.
), unde au trecut cu bine pana la urma.Ajungem la padure. Horatiu are probleme cu schimbatorul, Bogdan (Tizul) face pana…ne mergeau toate din plin.
Le-am rezolvat pana la urma si am inceput sa savuram frumusetea traseului. Nu stiu cum faceam dar ramaneam mereu in plutonul din urma. Zic da-o-ncolo de treaba, ca ma antrenez din octombrie, nu se poate sa fiu asa praf. Dar cand Basso dicteaza ritmul, este ceva normal.
Ne plimbam in jurul lacului, ne ratacim, ne intoarcem, unii se ratacesc de tot, ca ne imputinam de la ratacire la ratacire, mi-era frica sa nu raman singur in padure, zic macar sa ma ratacesc dupa ce ajungem la mici, iar intr-un final ajungem la traditionalul popas din Branesti.
Infometat, insetat…pana a venit comanda am mancat juma’ de cos de paine. In cele din urma a venit si mancarea. Cre’ca nu era porcu’ taiat de a durat atat, dar a meritat asteptarea.
Gigione ne-a mentinut buna dispozitie cu lectiile despre “cum se cade cu bicicleta”, pentru ca trebuie sa te gandesti sa nu scapi bicla in prapastie atunci cand cazi )))) si prin “modestia” lui, cum ca nu mai poate sa traga tare de bicicleta, si ne alerga de ne sareau capacele ))).
)))) si prin “modestia” lui, cum ca nu mai poate sa traga tare de bicicleta, si ne alerga de ne sareau capacele ))).Tot el a avut buna idee sa ne intoarcem prin padure.
Am plecat de la popas, am intrat din nou in padure, am trecut de ea si am iesit pe sosea. Eheee, aici mi-a fost dat sa vad si sa simt ceva nou. Am cedat dintr-odata fizic, m-am taiat mai rau ca maioneza. Fapt ce a atras dupa sine si caderea psihica. Ma intrebam la ce e bun trainerul ala nenorocit, daca eu nu mai sunt in stare pe loc drept sa tin un 20 km/h. Din primul pluton am retrogradat in al 2-lea, unde am stat cam 2 minute. Dupa alte doua minute imi trebuia binoclu sa-i mai vad pe cei din fata. Bogdan si Stefan au binevoit sa stea dupa mine, ocazie cu care le multumesc inca o data. Ba mai mult de atat, mi-au dat un baton energizant, care a tinut alte 2 minute ), eram muci, mai pe romaneste.
), eram muci, mai pe romaneste.Cred ca mai jos de atat nu stiu daca pot sa fiu, deci in mod normal ar trebui sa incep sa urc…
Concluzia mea dupa aceasta experienta, este ca, trebuie sa ma antrenez si mai serios daca vreau sa nu mai rada Bogdan de mine si sa fac fata unei ture de “relaxare” cu campionii.