Cu bicicleta pe malul marii, sub arsita soarelui cu briza suflandu-mi usor prin par si privirea pierduta in zare spre 2Mai incercand sa-mi zaresc alergatorul. Cam asa ar fi trebuit sa inceapa povestea de la Fara Asfalt. Adevarul pe de alta parte, nu putea fi mai departe de asta. Erau putin peste 10 grade, stateam intr-adevar lanaga bicicleta pe malul marii, intr-o balta, cu geaca de ploaie pe mine intr-o burnita marunta. Soarele se putea cel mult presupune pe undea ar putea fi iar par nu mai am nici in poze…

Alexandru Gaiu

Trecand peste introducere, eu sunt Andu, fac parte din echipa „Trei muschi tari”si o astept pe Laura sa vina din proba de alergare, conservand avantajul pe care ni l-a pus la dispozitie Alex, vasnicul nostru inotator, dupa ce a infruntat cu mult curaj apa rece ca gheata. Bicicleta mea e probabil singura cu cric din cele din competitie, o fi rau? Macar sta in picioare si nu pe o parte in balta, macar acum sa fie curata. Ca de nicaieri apare Laura, nici n-am apucat sa o vad din timp, imi intinde cip-ul si apuca sa-mi mai spuna printre dinti „Pleaca!” Fuga la bicicleta, o portiune scurta de alergare pana la cherhana dupa cum ne spune regulamentul, si sus pe sa. Adrenalina isi spune cuvantul, dandu-mi energie din belsug chiar daca am mancat doar cateva rondele de paine prajita dimineata.

Prima curba stanga imedia dupa cherhana si urcare, il ocolesc pe Emilian care pare sa aiba necazuri cu un SPD (nici o grija, m-a depasit el mai tarziu) si il salut in fuga. Ajungem la sosea, acolo politia a blocat traficul, ambele masini care aveau treaba in zona cu pricina, cobor pe partea cealalta a drumului, sar peste un sant, inca unul, si ajung pe drumul ce traverseaza tot ogorul, ma ridic in pedale sa accelerez mai in forta si bicicleta se opreste, NOROI!!!. Ma uit in fata, noroi cat vezi cu ochii, noroi si concurenti impingand la biciclete. „Prima evadare” imi apare un gand negru in minte dar il gonesc repede, nu are cum sa fie asa, suntem la mare.

Aproape o ora mai tarziu, cativa km de impins si multe injuraturi auzite in premiera absoluta ajung la primul punct de realimentare. Ma infig la o bautura energizanta din butoiul High5 si 2 napolitane, si observ cu coada ochiului ca lumea pleaca pe bicicleta mai departe. Arunc paharul (la cosul de gunoi, ce fel de om ma credeti) ma urc si eu pe bicla la timp sa-l vad pe Cristi cum trece si ma saluta din zbor. Il fixez ca tinta mobila si plec. Drumul merge pe langa o teava de ….ceva si noroiul e diferit aici, nu se mai lipeste la fel…. cel putin nu pe primii 100 de m. Ma dau jos sa curat, si vad ca probelam sunt franele acum, e noroi cu iarba care s-a adunat in spatele sabotilor. Desfac in viteza V-urile si plec din nou, cu totul alta viata. Inca 500 de m si intram pe un drum de tara, luam si viteza. Coborare, ohoo si ce merge treaba, curba dreapta si incetinim…..bineinteles ca n-am pus franele la loc.Sus in pedale, lasat pe spate luat curba si intru in iarba ca sa opresc armasarul. Trebuie sa si curat franele cu ocazia asta asa ca ma mai depasesc vreo 10 concurenti.

Alexandru Gaiu

Acum totul e bine, bicicleta merge si ea cum ar trebui, traseul e absolut superb, coboram intr-un soi de canion pe o poteca stramta. Aici reusesc sa recuperez cateva locuri. In canion il gasesc si pe Cristi si reusesc in cele din urma sa-l depasesc. Urmeaza cateva delusoare, iarba deasa, o portiune cu damburi ascunse sub iarba unde saua mea cu amortizor isi face datoria cu brio si este remarcata de alti doi concurenti. Apuc sa le dau adresa magazinului in treacat ( si nu, nu mi-au dat nici un fel de comsiion asa ca no sa spun cum se numeste) si ajung la o padure (unde aveam sa aflu mai tarziu ca traieste o specie de serpi, bine ca am lipsit de la sedinta tehnica si nu am aflat acest minor amanunt 🙂 Dat fiind ca in cele din urma am trecut si eu la sistem de hidratare in rucsac, pot in sfarsit sa beau in mod constant din cei 2L de Zero pe care ii am cu mine ca sa ma feresc de surprize neplacute. Pe poteca din padure, cativa concurenti care merg incetisor, strig tare „Stanga!!”si trec. Dupa nici 20 de sec imi dau seama cam de ce trebuie sa ai si capul cu tine cand participi la curse. Poteca are un strat subtire dar alunecos de mazga pe ea asa ca bicicleta mea incepe sa derapeze stanga dreapta . Reusesc sa o echilibrez de cateva ori dar situatia se inrautateste asa ca apas ambele frane si ma las cu ea cu tot pe o parte ca sa o opresc. Ne ridicam amandoi nevatamati, nu erua pietre prin zona, si plec mai deaprte, dar intr-un ritm mult redus.

 

Ajung la o panta, genul de pante care sunt fericirea ciclistilor, inclinatie medie dar constanta pe teren accidentat si al carei capat nu se vede. Cum sunt deja obosit decid sa abordez panta in forta asa ca schimb pe foaia mica, bag capul in pamant, pun cadenta de 60 si asta e… Din spate se aude „Dreapta!” Colegul meu de traseu trece ca vantul si incetineste rapid, e la fel de obosit ca mine. Incearca sa schimbe dar ceva nu merge bine si i se blocheaza lantul. Trec pe langa soptind mai mult  „Stanga”dupa nici un minut aud din nou „dreapta”. Ma depaseste, dar nu pare sa reuseasca sa mentina ritmul asa ca trec din nou. Dupa aproape 2 minute faza se repeta dar de data asta cand ii soptesc iar „stanga”la ureche ne pufneste pe amandoi rasul. Si punct de alimentare.

Dupa banana cu Zero mancata aici drumul e din nou frumos. Urmeaza cativa km ceva mai tehnici cu urcari si coborari pe drum accidentat mai depasesc cativa concurenti, trec in viteza printr-o balta si ma stropesc din cap pana in picioare (de asta aratam asa eroic la finish, nu de altceva), trec pe langa un strut (si acum sunt convins ca era din cauza oboselii si nu a fermei de astfel de oratanii)  si in cele din urma rondelele de paine prajita si bananele se termina si incep sa-mi tremure picioarele dublate de o foame feroce ce a aparut din senin. Ma opresc sa scot batoanele energizante (nota pentru mine: data viitoare pune-le undeva mai usor accesibil) si ma lupt sa le desfac dar imi tremura mainile. Eu inteleg ca High5 face lucruri cu simt de raspundere, dar chiar si ambalajul??? Pana la urma desfac doua cu dintii. Si cum iau prima imbucatura un grup compact de concurenti trece pe langa mine. Imi scapa o injuratura printre dinti, mai iau o gura mare de bautura cu minerale si plec dupa ei. Dupa nici 500 de m si alta balta suntem bagati pe sosea. Si aici incepe calvarul, nu am fost niciodata bun la mersul constant, in viteza pe sosea. Ma descurc de 10 ori mai bine la mersul prin natura si acolo as putea fi considerat cel mult mediocru asa ca….
Pe parcursul acestor km absolut ingrozitori mai sunt depasit de inca vreo cativa concurenti. Incerc sa mentin un 27 km/h constant dar devine din ce in ce mai greu. Politia nu e nicaieri prin preajma asa ca circulam masinile trec linistite pe langa mine si trebuie sa mai am grija si la ele pe langa pietonii si masinile parcate in mijlocul strazii din 2Mai. Incerc sa ma ridic in pedale pentru dealul de aici dar gamba de la piciorul drept mi se blocheaza dureros asa ca ma asez in sa usurel la loc, si spre norocul meu ma lasa in pace.Ultima bucata, apare si un politist care imi arata pista de biciclete. Intru in Vama Veche, mai sunt cateva sute de metri, mi se face semn sa intru la stanga. Terenul e accidentat rau, ma ridic in pedale cu ceva teama dar mut piciorul mai in fata pe pedala si vad ca muschiul nu-mi mai face probleme, se vede linia de sosire, si apare si proba de final. Organizatorii ne-au pregatit pentru final o panta ce pare fioros de abrupta de sus. Riscul de accidentare e practic 0 dar creierul tot se opune cu inversunare. Ma opresc pentru o secunda in capul pantei ducand o lupta cu mine insumi intre a ma da jos si a trece asa linia de sosire sau a cobora pe bicicleta. Aplauzele si urarele celor de la sosire nu-mi lasa totusi prea mult spatiu de manevra asa ca inainte sa apuc sa ma razgandesc imping roata fata pe coborare. Au ce abrupta e, sunt deja in picioare, ma mut cat pot de mult pe spate in spatele seii si controlez vinteza din frane. Odata ce toata bicicleta a intrat pe panta si e asezata in directia buna eliberez franele. Prind viteza rapid dar nu a mai fost mult pana jos, mai dau 3 pedale si am trecut de linia de sosire unde imi permit in sfarsit sa cad in nisip sa-mi trag sufeltul. Laura si cu Alex apar de undeva dintre oameni si vin sa ma felicite cu obisnuitul „Bine Andutzuuuuu!!!”. Unul dintre organizatori se apleaca spre mine :”Felicitari! Da-mi cipul!”

Lasă un răspuns