NoMazii la Sellaronda HERO

Unul dintre maratoanele cele mai dificile din Europa, Sellaronda HERO, va găzdui în acest an chiar și Campionatul Mondial.

La masculin se parcurg 87 km cu 4700 de metri diferență de nivel, iar distanța scurtă, unde va fi și Campionatul Mondial feminin, are 60km cu 3400 de metri diferență. Pe ambele trasee sunt pante foarte abrupte, atât la urcare, cât și pe coborâre, chiar și câștigătorul ultimelor 3 ediții, Leonardo Paez, făcând push bike.

Concursul se desfășoară în Dolomiți, în acest loc sportul în natură e la el acasă, e bine organizat și susținut de autorități.

De la noi din echipă suntem 10 membri, din toate cele 3 niveluri (elite, avansați și hobby). De la elite va participa Robert Dobai, care va reprezenta România la Campionatele Mondiale, luând un start separat, împreuna cu riderii pe care de obicei îi vedem doar la TV sau în diferite curse transmise online. Sigur, nu putem vorbi de o șansă la primele locuri, dar primul pas pentru noi și pentru sportul românesc este reprezentarea și participarea, lucruri de care România a dus lipsă în perioada trecută.

Doina Țiței va participa la distanța de 87 de km, obiectivul ei din acest an fiind terminarea aceastei dificile curse. Chiar dacă a trebuit să-și întrerupă antrenamentele pentru o lună, pierzând forma din cauza organizării Primei Evadări, a rezistat tentației de a se muta la distanța scurtă.

De la avansați va participa Cristian Stan, care este într-o formă foarte bună și va merge tot pe “the long hardcore one”.

Eu, (Daniel Sărdan), voi încerca distanța lungă, deși, după accidentul avut la Maratonul Vinului, nu mi s-a refăcut încheietura mâinii și ieri, testând prima coborâre, nu am reușit o parcurgere fluidă cap-coadă din cauza durerilor și senzației de nesiguranță. Oricum, nu mai puteam schimba distanța, voi merge încet, să savurez traseul măcar pe urcări și să mai învăț ceva din organizare.

Restul echipei s-a înscris la distanța cât de cât mai safe, dacă se poate spune așa, de 60km.

Pe lângă obiectivele pe care le are fiecare în cursă, am venit să vedem cum putem să îmbunătățim concursurile organizate de noi.

Aici, la Sellaronda Hero, în fiecare an sunt din ce in ce mai mulți români sau rideri care trăiesc în România 🙂 Pe lângă Ovidiu Danciut, care ne-a consiliat în ceea ce privește acest concurs, ne-am întâlnit cu Horațiu Câmpean, cu Jan Glass și gașca ce a generat Maratonul Vinului (Jan merge și el la distanța lungă), cu Andy Brunner, iar weekendul de abia a început. Fete participante de la noi din țară mai sunt Ana Saftiuc și Gabriela Toader.

Cosmin Teodor, care a fost închizător de pluton la Prima Evadare, va participa și el la tura lungă. Mircea Olar a făcut un grup de discuții pe facebook pentru cei aproape 40 de români de aici, de la Val Gardena.

Ca timp de referință pentru acest maraton dur îl avem pe Oac (Daniel Rosu), prezent și el, care anul trecut a scos aproximativ 8 ore, fiind într-o formă destul de bună. El a câștigat ultima ediție de 24 de ore la Mediaș.

De la Merida Multivan va participa la cursă și Gunn Rita.

Peisajul e superb, aproape incredibil. Deși am mai fost aici la schi, pare mai frumos. O diferență mare se vede pe munte la căbănuțele de lemn cu terase, unde în timpul iernii este aglomerație, muzică și mâncare, iar acum este liniște, mult verde în jur, din care răsar stâncile abrupte.

Daca vreți să vedeți ce se mai întâmplă pe aici, puteți să urmăriți și alte știri sau poze pe pagina de facebook NoMad sau pe conturile personale ale participanților.