NoMad Merida CST la Prima Evadare 2015. Foto: Marius Zamfir

Timotei Păcurar, Prima Evadare 2015. Foto: Freerider.ro

Timotei Păcurar, Prima Evadare 2015. Foto: Ileana B. Voiculescu

Timotei Păcurar, Prima Evadare 2015. Foto: Ileana B. Voiculescu

Árpád Kelemen și Marian Marin, Prima Evadare 2015. Foto: PhotoMemories

Árpád Kelemen, Prima Evadare 2015. Foto: PhotoMemories

George-Cristian Stan, Prima Evadare 2015. Foto: Tudor Stanică

Elisei Miron și George-Cristian Stan, Prima Evadare 2015. Foto: 2eyes

Elisei Miron, Prima Evadare 2015. Foto: George David

Elisei Miron, Prima Evadare 2015. Foto: Radu Cristi

NoMad Merida CST la Prima Evadare 2015. Foto: Radu-Cristi, Donez Amintiri

François le Galliot, Prima Evadare 2015. Foto: Cristian Vasile

Robert Străchinescu și Marcian Enache-Poti. Prima Evadare 2015. Foto: PhotoMemories

Robert Străchinescu, Prima Evadare 2015. Foto: Radu-Cristi, Donez Amintiri

Marian Marin, Prima Evadare 2015. Foto: Ștefan Uricariu

Marian Marin, Prima Evadare 2015

Cozmin Ditomozu, Prima Evadare 2015. Foto: Ileana B. Voiculescu

Dan Leahu, Prima Evadare 2015. Foto: Freerider.ro

Emese Fodor, Prima Evadare 2015. Foto: Ileana B. Voiculescu

Alex Stancu, Prima Evadare 2015. Foto: BCR

Alex Stancu și Dan Leahu, Prima Evadare 2015. Foto: Laura Ionescu

NoMad Merida CST la Prima Evadare 2015. Foto: Marius Burda

NoMad Merida CST la Prima Evadare 2015. Foto: Marius Burda

Ca în fiecare an, cursa de traditie Prima Evadare a stabilit un nou record al numărului de participanți, de data asta adunând peste 3000 de înscriși, 2407 au luat startul si 2293 au trecut linia de finiș.

Desi o parte din echipa e ocupata cu organizarea evenimentului printre concurenți s-au aflat și 16 nomazi, care, cu excepția lui Alex Stancu, care a abandonat în urma unei căzături care l-a lăsat fără roata față, și-au adjudecat medaliile metalice de top 500 finisher. 9 dintre ei au prins tricouri galbene de top 100 finisher, iar Tymy și Marian au gustat din șampania binemeritată pe podium.

Tymy Păcurar – locul 1 la categorie și 8 general

Fiind la prima mea evadare, am încercat să mă descurc cât pot de bine și am urmat sfaturile celor care știau cursa. Mi-am fixat un obiectiv îndrăzneț, dar realizabil: pe lângă câștigarea categoriei, mi-am propus un top 10 la general.

Încă din start am încercat să stau cu grupul fruntaș și am reușit să merg cu ei până după palat. De fapt, m-am rupt o dată, dar am reușit să revin și să fac prima parte a cursei așa cum mi-am propus: să trec cu primii de palat. Odată ajuns la noroaiele mai mari, am început să am unele probleme. Pe la km 35 eram al 4-lea, dar am căzut de trei ori în apoximativ 500 de metri, din cauza că aveam mult aer în roata față și asta m-a costat. Am pierdut grupul fruntaș și putin din factorul psihic. În următorii kilometri am cam tras de frâne pe segmetele cu noroi, nu mai eram sigur pe tehnica mea. Am reușit să trec peste moment și am recuperat repede câteva poziții. Am reușit să intru în top 10 când l-am prins pe Basso, care era pe ciclocross.

În ultimii 12 km l-am prins și pe Crista și am mers cu el aproape până la finiș. Îl aveam și pe Ciocan în față, dar când am încercat să-l prind, o a 4-a căzătură mi-a dat calculele peste cap. Se întâmpla în ultimii 5 km și am pierdut ocazia de a mă mai apropria de el, iar Crista s-a distanțat la câteva secunde de mine. Am terminat cursa fiind cel mai bine clasat dintre cei nelegitimați, mi-a plăcut mult traseul și, probabil că dacă îl știam, aș fi avut un avantaj. Noroiul nu m-a ajutat, eu fiind un rider de forță, iar cu 2.7 bari pe față, mi-am îngreunat și mai mult cursa.

Árpád Kelemen – locul 9 la categorie și 18 general

A fost un concurs greu pentru mine. Terenul plat nu a fost niciodată preferatul meu, iar luând în calcul că Logigan și Tudi lipseau, scopul meu a fost să ajung printre primii 7 eliți. Am avut și o strategie: după start nu sunt niciodată puternic, nici nu pot să mă țin după primii, dar după o oră sunt mai puțin obosit decât alții și recuperez. La recunoașterea de dinainte de concurs am observat că a doua jumătate a traseului este cu noroi mare. Am pus anvelope de ciclocros pe MTB și am căutat să supraviețuiesc cumva primii 15-20 de km și să nu rămân prea mult în spate, ca după aia, în noroi, să încerc să merg cât mai rapid cu ajutorul cauciucurilor subțiri.

Din păcate am avut ghinion, la km 13 o bucată de sticlă mi-a tăiat cauciucul. A curs tot lichidul antipană și am pierdut și toată presiunea. Am oprit, am scos bucățica de sticlă și am umflat cu sprayul de reparat. Operațiunea a durat exact 2 minute (ulterior am analizat înregistrarea GPS), dar nu am putut să umflu cum trebuie și am continuat cursa cu cauciuc de spate moale, am lovit janta pe denivelările mai mari. De aici am făcut numai depășiri, inclusiv grupuri întregi, ceea nu a fost simplu, deoarece am avut loc numai prin iarbă sau prin noroi. Caucicurile de ciclocros s-au dovedit într-adevăr o alegere bună, dar a fost prea târziu să mă pot bucura de acest avantaj, iar faptul că am mers singur, fără plasă, m-a obosit foarte mult. La finiș am ajuns singur și habar nu aveam pe ce loc sunt. Am obținut un timp mai bun dacât anul trecut, când n-am avut pană și n-a fost nici noroi așa mare.

În concluzie, nu contează că n-am putut să obțin un rezultat bun, important este că sunt în formă mai bună decât anul trecut, iar asta are o valoare mai mare dacât orice premiu. În rest, atmosfera a fost extraordinară, am uitat repede că am avut probleme pe traseu. Abia aștept editia următoare.

George Cristian Stan – locul 4 la categorie și 19 general

A fost prima participare pentru mine la acest concurs. Nu pot să-i spun concurs, ci mai degrabă sărbătoare a ciclismului românesc, unde se strânge toată elita mtb-ului și unde ai parte de o organizare exemplară. Regret că am ratat atâtea ediții, dar numărul foarte mare de participanți și teama de noroi lipicios de câmp m-au făcut să spun nu de fiecare dată.

Foarte motivat și susținut de echipa NoMad Merida CST, mă așez la linia de start printre elite și rămân uimit de viteza cu care se pleacă și de cum avea să se alerge până la final. Rămân în primul grup până după stâna de oi (CP4), cu greu reusesc să țin roata plutonului, am simțit încă de la încălzire că nu o să fie ziua mea cea mai bună și forțez mult ca să rămân cu ei. Câteva căzături mă scot de tot din ritm și sunt conștient că mi-e imposibil să recuperez distanța pierdută. Un bun prilej să îmi trag puțin sufletul și să aștept următorul trenuleț, cu care merg până aproape de CP7. În pădurea Snagov, am dat de mai mult noroi și traseul devine mai tehnic. Mai iau câteva trânte mici și, ușor, ușor, încep să învăț cum să-mi controlez bike-ul cu presiune puțin cam mare în roți și cauciucuri nu tocmai potrivite. Reușesc să merg mult mai bine decât în prima jumătate și îmi intru în ritm. Mai recuperez câteva poziții, dar lupta pentru podium la categoria mea era încheiată demult. Nu sunt foarte mulțumit de rezultat, dar am uitat asta imediat ce am descălecat și am intrat în atmosfera de sărbătoare din zona de finiș, unde am avut parte de tot ce mi-am dorit: mâncare, masaj, prieteni, super colegi și staff tehnic. M-am simțit special la acest concurs și nu ai cum să te simți altfel, mai ales când faci parte dintr-o asemenea echipă. Voi reveni cu plăcere multe ediții de acum încolo, mai ales că am de luat o revanșă.

Elisei Miron – locul 10 la categorie și 20 general

Deși prefer pantele abrupte la munte, în ultimii ani mi-am facut obiceiul de a participa la Prima Evadare pentru experiența unică. E singurul concurs pe offroad în care se rulează în pluton la +/- 30km/h, unde chiar contează să fii pe fază în momentele cheie de atac, unde picioarele chiar simt că ești la ‘trenă’ sau în ‘plasă’, unde contează când te ‘odihnești’ și când tragi ‘tare’. Experiența e foarte asemănătoare cu cele din cursele de pe șosea, dar cum eu particip doar pe offroad, practic e ‘obligatoriu’ să vin la Prima Evadare. Nu mi-am făcut niciodată iluzii că voi câștiga această cursă, dar de fiecare dată am simțit că dacă aș fi fost mai pe fază în anumite momente, câteva poziții aș mai fi putut câștiga în clasament. Și asta mă face să simt a doua zi după cursă că aș mai vrea odată!

Am concurat la Prima Evadare atât pe ploaie (peste 3h), cât și pe uscat (sub 2h), și pot spune că ediția din 2015 mi-a placut cel mai mult, fiindcă am avut parte atât de zone uscate de viteză, cât și de zone ude și alunecoase, care au făcut ca traseul, în special în a doua parte, să fie unul tehnic, care pe mine m-a avantajat.

Cursa pentru mine a început bine, am fost poziționat ok pe porțiunea de start, până la intrarea în pădure. Aici însă plutonul s-a sugrumat puțin, apoi o serie de frânări și sprinturi (din cauza băltoacelor) m-au rupt de grupul fruntaș, dar am format un grup cu care am rulat prima parte a traseului, reușind să prindem o parte din riderii rupți din primele grupuri. În a doua parte, când au început noroaiele și single-trail-urile, am încercat să intru primul din grup în pădure, fiindcă simțeam că sunt în avantaj. Am rulat foarte bine alături de colegul meu Cristian Stan și, împreună, am reușit să tot câștigăm poziții până la sosire. Am terminat pe locul 20 overall, respectiv 10 la Elite. Un rezultat oarecum asemănător cu cel de anul trecut, mulțumitor și totuși motivant pentru următoarea ediție, dar și pentru următoarele curse din sezon.

Marian Marin – locul 2 la categorie și 23 general

Sunt câteva concursuri din România la care, doar când auzi denumirea, te trec fiorii. Unul dintre ele este Prima Evadare, nu pentru că ar avea cel mai tehnic sau dificil traseu. La acest concurs plutește în aer o presiune imensă în primele rânduri, odată pentru că la start sunt aliniați unii dintre cei mai buni rideri din România, dar și datorită mediatizării de care niciun alt concurs nu dispune, proximitatea față de București fiind un avantaj în acest sens.

Particip la Prima Evadare din 2010, dar numai începând de anul trecut mi-am propus niște obiective mai îndrăznețe. Profilul plat al diferenței de nivel nu mă avantajează, prefer mai de grabă ceva de peste 1500m. Anul trecut am concurat la categoria Ciclocros, neavând la dispoziție un MTB cu roți de 29″, cel mai adecvat pentru o astfel de competiție din punctul meu de vedere. Din cauza a 3 pene de cameră, poziționarea mea în clasament a fost una “de participare”, așa că mi-am pus toate speranțele în acest an în BigNine-ul Team de toată mândria, care nu m-a dezamăgit.

Planul a fost simplu, să ies cât mai bine din zona “la mistreți”, prima mai tehnică din concurs, din cauza noroiului, și să prind în câmp un grup, pentru a nu irosi energie singur în bătaia vântului. Ies foarte bine, cu grupul fruntaș, dar un pic cam departe ca să pot beneficia de trena lor, încerc sa mă agăț până la centură de cineva, dar nimic… trag tare, traversez centura, cu un preț scump plătit: puls 192, cam mult pentru cel cu care sunt obișnuit. După centură nu mă mai pot menține la nivelul celor din jur și pierd un grup important, care s-a distanțat pe zona de câmp de până la palat. De ce îmi era frică nu am scăpat. Reușesc să rulez anumite porțiuni alături de colegii de la NoMad, aceștia oferindu-mi sprijin moral, dar, din diverse motive, nu am reușit să îmi mențin tot timpul poziția lângă ei. Obiectivul meu principal era încă în cărți totuși, ocuparea unei trepte pe podiumul la categoria mea de vârstă, 30-39 de ani, una dintre cele mai disputate. Nu mi-am pierdut cumpătul și am scăzut un pic ritmul, pentru a reveni la un regim competitiv.

Înainte de palatul Ghica, Florin Saveliu, nou echipat cu NoMad Merida CST, mă invită la trenulețul cu rideri de top dus de el, la care m-am alăturat cu plăcere, obținând și gura de aer necesară pentru a deveni competitiv pe zona mai tehnică ce urma să vină. Merg bine cu acest grup până la unitatea militară, unde începe cu adevărat traseul alunecos, și am parte de singura căzătura a zilei, care mă cam scutură. Toată lumea glisa, vorba colegului Robert, ca în “Lacul Lebedelor”. Colegii de la Ideal se opresc să-l ajute pe Attila M., care a făcut pană. Încerc să forțez, să-l prind pe Kelemen, dar îmi e foarte greu. Având presiunea foarte scăzută, se descurca totuși ca un pește în apă pe noroi, impresionant ce putea să facă cu o roată spate care în orice clipă părea că sare de pe jantă. Merg foarte mult singur și, pe ultimii 13 km, îl prind pe Adrian M., pe o zonă nu prea rapidă pentru ciclocros. Mă lasă să îl depășesc, eu fiind mult mai rapid cu MTB-ul pe aceea zonă și, ușor, ușor îl prind și pe Adrian N. Îl depășesc pe o zonă mai tehnică, determinat, chiar dacă nu îl aveam ca adversar direct. Nefăcând o recunoaștere a ultimilor 13 km ai cursei, sunt penalizat un pic de două ori. La cât de buimac eram, am stat un pic să văd pe unde e traseul, lucru de care a profitat Adrian și, chiar pe ultima zonă de asfalt și teren bine tasat, mă depășește. Cum eram în euforia finiș-ului, am sprintat pentru locul 23 general cu Adrian, mai mult de bucurie, știam că am obținut un rezultat bun.

Da, Prima Evadare 2015 s-a încheiat cu un loc pe podium și cu o cursă pe cinste. Mulțumesc echipei NoMad Merida CST, BikeFun pentru motivare și suport și, nu în ultimul rând, familiei pentru înțelegere. Pentru mine această clasare este cea mai importantă de până acum, obținând un rezultat bun pe un profil de teren neavantajos mie.

Robert Străchinescu – locul 7 la categorie și 126 general

3,2,1, start! 45-48+ km/h… wow, aeeeeerrrrrr! Dan Leahu în dreapta mea = rachetă, instant m-am trezit la faimoasa “la mistreți”, pe care nu îmi aduc aminte cum am trecut-o, dar auzeam din spate: “dăi, dăi, dăi, nu o lăsa, hai, hai, mișcă”. Reușesc cumva să ies pe teren tare, unde realizez că ciclocrosul e aproape incontrolabil și sare draconic mai ceva ca la kangoo jumps. Încep să regret cei 3,5 bari din anvelope (o alegere proastă pentru regimul de cursă; sâmbătă, în regim de recunoaștere am avut senzația că e presiunea potrivită). Ajung la centură, simt că aș mai avea nevoie de o pereche de plămâni, picioarele sunt de plumb, realizez că startul violent de rapid și trecerea prin noroiul mistreților m-au secat de multă energie, deci… m-am ars.

Buimac, în timp ce cobor de pe rampa din lemn, aud din partea stângă: “hai, băiețică, ce faci? Că ai biclă bună”. Erau Radu și Lorena, iar țipetele lor îmi dau un imbold, strâng din dinți și merg mai departe. Mâ încadrez pe drumul spre stână, cu gândul la un gel și o gură de apă, se merge în grup și la un moment dat, se cade în fața mea. Cu ochii la șleauri și cu vibromasajul în ghidon, reușesc instinctiv să evit persoana căzută (Adriana Ceaușescu) și trec mai departe. Tot după centură îl văd și pe Doc pe jos, bicicleta într-un șleau, îl întreb în fugă dacă e ok și îmi răspunde că nu e tocmai bine.

Ușor, ușor îmi regăsesc ritmul și încep să depășesc, trec de aeroport, vânt din față, mă las în jos “sub” ghidon, lipit de cadru ca un șarpe, dar vântul își cere prețul. Ajung un grup cu un ritm bun de pedalare, mă bag la plasa lor cu gândul de a ma odihni puțin și a scăpa de vântul de față cât de cât. În goana nebună, fugitiv îl zăresc tras forțat pe dreapta pe François, îl întreb dacă e bine, dar răspunsul lui se pierde în bătaia vântului. Înainte de a intra în linia dreaptă spre zona cu albine, ridic privirea din pământ și în fața mea la 50-100 de metri văd un alt echipament NoMad, trag de mine să ajung lângă el… Dan Leahu. Racheta de la start pedala în regim de Herestrău. “Dane, ești ok?”. “M-am ars”, vine răspunsul. Îi strig să se bage la plasă, dar abia aproape de calea ferată de la Ghica îmi dau seama că nu e cu mine. Ies pe asfalt, scurt rai pentru mâini, îl zăresc pe Marcian, era și el ieșit din ritm, încerca să își revină.

Pe malul lacului de după palat Marcian mă ajunge și, pe urcarea spre unitatea militară, mă depășește. Îl văd în față și nu mai am putere să merg după el. Ajung în padure și începe “Lacul Lebedelor pe Ciclocros”. Înaintez greu, sunt multe șleauri, trasele din ziua recunoasterii nu mai corespund după trecerea hoardei din fața mea. În aproximativ 500 de metri iau 3 căzături, după care arăt și mă simt ca și când aș fi fost la Techirghiol. GATA. Simt un blocaj psihic, văd cum trec alți concurenți pe lângă mine și am impresia că VREAU ACASĂ. Mă opresc și scad presiunea din anvelope cu gândul la ceva aderență suplimentară (între timp François și Dan mă ajung și mă depășesc). Decizie tardivă, dar foarte bună, care m-a salvat pentru restul traseului. Ajung “la crocodili”, merg ca un acrobat pe cărarea îngustă de lângă baltă și mă trezesc cu Alex Mircea (Babaos) lângă mine. Mergem în patrulă o bucată de traseu, împreună cu alți rideri, dar la un moment dat alunec și cad. Mă pierd de grup și rămân singur. Ies pe drumul ce duce spre zona de tăiere, merg o perioda împreună cu Emese, dar o las în urmă. În față văd grupul de care m-am pierdut, în care se afla Alex Mircea, trag să îi ajung, dar nu reușesc. Trec frumosul pod spre CP8 și nu am în față decât zona de realimentare, unde voluntarii au făcut o treabă de nota 10. Întind mâna după o sticlă de apa, dar o ratez, următoarea o prind și zâmbesc ca tâmpitul. Mă hidratez, dar de mâncat nu mi-am făcut timp.

Încep lupta cu bălțile din ultimii km, mă simt bine. Recunoașterea din ziua anterioară îmi dă un confort psihic, știu cum trebuie să abordez trasele, iar acolo unde nu am soluții de evitat “spa-ul”, strâng din buci și trec direct prin el, fullgas, ceea ce nu e absolut deloc rău, curăț surplusul de noroi și înaintez mai repede. Reușesc să nu mai plonjez în noroi, mai depășesc câțiva rideri și ies în câmp. Mai e puțin până la finiș, mă furișez prin pădure, ajung la șosea, traversez robotizat și în minte îmi vin porțiunea de după șosea, plină de șanțuri și hopuri. Dar nimic nu mă mai poate opri acum, strâng mai tare ghidonul și trec cu bine, ies la gară, mai depășesc ceva concurenți opriți să trecă șina, mă văd singur pe pe asfalt: foaie mare, pinion mic, întins pe cadru, cu barba pe ghidon și mă mir de unde mai am vlagă. Aud zumzet, gălăgie, muzică, văd blitz-uri înainte de ultimul viraj, oameni care țipă, FINIȘ!

Nume
Timp
Categorie
Loc
Open
Timotei Păcurar
M 20-29
1
8
Ionuț Sdrăilă
02:00:52
Elite Open
7
13
Árpád Kelemen
Elite Open
9
18
George Cristian Stan
02:03:19
M 20-29
4
19
Elisei Miron
Elite Open
10
20
Marian Marin
M 30-39
2
23
Cozmin Ditomozu
02:16:56
M 20-29
8
46
Marcian Enache-Poti
M 30-39
24
79
François le Galliot
M 30-39
27
87
Dan Leahu
M 30-39
35
115
Robert Străchinescu
Ciclocros
7
126
Emese Fodor
02:36:19
F Open
6
132
Paul Puiu
02:59:26
M 40-49
39
261
Ciprian Muntele
03:17:56
M 30-39
167
371
Nicoleta Silvia Dinu
03:32:29
F Open
11
461
Alexandru Stancu
DNF
M 30-39

Lista completă a rezultatelor o puteți vedea aici.